Ziua Contabilului: susținută de membri, cu membrii în plan secund
Ziua Națională a Contabilului Român, între tratamentul diferențiat aplicat membrilor și lipsa explicațiilor privind excedentele
Într-o organizație profesională care raportează
rezultate financiare consistente, modul în care este organizată ediția din 2026
a Zilei Naționale a Contabilului Român ridică o întrebare legitimă: asistăm la
o politică de prudență financiară justificată sau la o formă de austeritate
aplicată chiar evenimentului dedicat membrilor? Resursele organizației sunt
formate din contribuțiile acestora, iar performanța financiară ar trebui
evaluată nu doar prin mărimea excedentului, ci și prin modul în care resursele
acumulate se întorc, direct sau indirect, în folosul profesiei și al celor care
o susțin.
Prudența financiară este necesară și
nimeni nu poate contesta obligația unei administrări riguroase.
Dar
prudența nu înseamnă acumulare fără explicație.
Când excedentele cresc, iar beneficiile
vizibile pentru membri se restrâng, întrebarea legitimă nu privește existența
economiilor, ci politica pe care acestea o servesc: pentru ce sunt
constituite, după ce criterii sunt păstrate și în ce măsură finanțează
obiective relevante pentru membrii Corpului?
Imaginea cea mai expresivă a acestei disproporții
apare chiar la evenimentul dedicat profesiei: experții contabili și contabilii
autorizați care participă trebuie să semneze pentru decontarea meniului.
Diferența de tratament devine însă imposibil de ignorat atunci când această
regulă se aplică membrilor, dar nu și invitaților.
Cea mai apăsătoare ironie este că tocmai cei din ale căror contribuții este
organizat evenimentul sunt chemați să își justifice nominal meniul, în timp ce
reprezentanții instituțiilor cu care profesia interacționează beneficiază de un
tratament distinct.
Invitații nu sunt problema; problema este mesajul
instituțional transmis membrilor, așezați simbolic într-o poziție de
inferioritate greu de justificat la propria lor sărbătoare, finanțată din
resursele lor.
Problema nu este, așadar, prezența invitaților, tabelul de prezență sau
obligația de a documenta costurile. Problema este aplicarea unei exigențe
suplimentare tocmai membrilor care susțin financiar instituția și evenimentul. Rigoarea financiară este credibilă numai
dacă funcționează în ambele sensuri: de la membrul care confirmă un meniu până
la conducerea care explică destinația excedentelor, criteriile bugetare și
beneficiile concrete urmărite.
Discuția capătă greutate și prin experiența unor ediții anterioare, în care procesul de organizare
nu a fost însoțit întotdeauna de un nivel suficient de transparență
decizională. Membrii nu au avut acces la informații clare privind criteriile de
selectare a furnizorilor, fundamentarea opțiunilor, negocierea condițiilor
contractuale ori circuitul aprobării cheltuielilor. Într-o organizație care
administrează resurse colective, fiecare etapă a organizării unui
asemenea eveniment ar trebui să poată fi explicată și verificată: de la
stabilirea bugetului și solicitarea ofertelor până la contractarea serviciilor
și confirmarea executării acestora. Transparența nu presupune expunerea inutilă
a detaliilor operative, ci existența unui proces instituțional coerent,
documentat și aplicat uniform. O astfel de abordare protejează membrii,
persoanele implicate în organizare și instituția însăși, înlocuind suspiciunea
cu responsabilitatea decizională.
Există o diferență esențială între dezvoltarea strategică a unor
parteneriate și situația în care reprezentanții filialelor sunt obligați să
identifice sponsorizări și alte surse externe de finanțare pentru organizarea Zilei Naționale a
Contabilului Român. Într-un asemenea context, problema nu este efortul celor
care reușesc să atragă sprijin financiar, ci politica bugetară care îi plasează
într-o poziție improprie și, uneori, inferioară rolului instituțional pe care
îl exercită.
Atunci când organizația dispune de excedente consistente, reprezentanții
filialelor nu ar trebui transformați în solicitanți de sponsorizări pentru
acoperirea unor cheltuieli firești aferente unui eveniment dedicat propriilor
membri. O
alocare bugetară adecvată ar proteja atât demnitatea funcției exercitate, cât
și coerența instituțională, permițând ca efortul organizatoric să se
concentreze asupra calității Zilei Naționale a Contabilului Român, nu asupra
identificării unor resurse suplimentare de finanțare.
Membrii nu au acces la documentele care
ar permite evaluarea acestor decizii. În lipsa unei informări complete,
instituția lasă loc interpretărilor pe care tot ea ar putea să le prevină. O
guvernanță matură nu așteaptă ca membrii să solicite explicații și nu tratează
întrebarea ca pe un gest de adversitate; publică din proprie inițiativă
criteriile, responsabilitățile, sursele de finanțare și rezultatele relevante.
Excedentul nu este, prin el însuși,
dovada unei administrări performante. Devine relevant numai dacă are o
finalitate clară, este proporțional cu nevoile instituției și produce valoare
pentru profesie. În caz contrar, succesul contabil riscă să rămână o cifră
impresionantă, dar insuficient explicată celor care au făcut-o posibilă.
Ziua Națională a Contabilului Român ar trebui să exprime respectul
instituției față de membri și să îi așeze în centrul evenimentului, nu într-o
poziție procedurală mai puțin favorabilă decât cea rezervată invitaților.
Dacă
fiecare meniu al unui membru trebuie justificat nominal, cu atât mai mult
fiecare politică de acumulare și utilizare a excedentelor trebuie justificată
public. Rigoarea nu poate fi minuțioasă în verificarea unei cheltuieli
individuale și aproximativă în marile decizii bugetare.

Comentarii
Trimiteți un comentariu