Congresul a trecut, problemele interne ale membrilor CECCAR au rămas
Dintr-un număr de 26 de membri ai Consiliului superior, relevant pentru a deschide lucrările Congresului, pentru a trage concluzii și pentru a face „recomandări” (pe linia standardelor de educație, chiar și celui mai prestigios organism internațional!) a fost și rămâne Șova Robert Aurelian, „atotștiutorul“ și „etalonul eticii”, ce este, în viziunea sa, de neînlocuit. Ne aflăm în cea de-a doua jumătate a lunii octombrie. Conducerea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România face presiuni asupra membrilor organizației pentru a se înscrie și a participa, pe repede înainte, la cursurile de pregătire profesională obligatorii, necesare obținerii vizei anuale de exercitare a profesiei în anul 2026. Tot anul s-au organizat cursuri pe o singură temă, cu dedicație, considerată de către membri neatractivă și neinteresantă pentru nevoile educative ale cabinetelor cu care activează în piață. Norma care reglementează obligațiile de membru privind educația continuă a exp...